<$BlogRSDURL$>
scandinavian troniu
5.12.02
 
Deget de senator cazut în misiune


/jurnalul national/ Biroul Permanent al Senatului a decis ieri sa deconteze suma de 920 de euro pentru interventia chirurgicala si spitalizarea suportate la Paris de catre senatorul PSD Ioan Nicolaescu, plecat fara asigurare medicala.


Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, sustine ca achitarea acestei sume de catre Senat se face pentru ca Nicolaescu "se afla în misiune", respectiv cu o delegatie oficiala la Paris. Insusi ambasadorul Oliviu Gherman a trimis Senatului o nota prin care sustine decontarea sumei pentru senatorul PSD.
Ioan Nicolaescu a ramas fara o parte din degetul mijlociu al mainii drepte in dimineata zilei de 18 octombrie. Trantind portiera unui Volswagen peste deget, senatorul PSD s-a trezit cu o falanga pe trotuar. Imediat a fost anuntata ambulanta, care în 7 minute era la fata locului. Aici echipa medicala a luat degetul de pe trotuar, l-a pus într-o cutie cu gheata, l-a luat si pe senator si i-a dus impreuna la spital. Ioan Nicolaescu povesteste ca nu l-a durut, ba chiar a facut o gluma. Ajuns la spital, senatorului PSD i s-a cusut degetul la loc. El spune ca nu a fost o operatie de succes, deoarece degetul începuse sa se necrozeze, acesta fiindu-i reparat tot de catre medicii din tara.


n.red. Hehe, tot medicii din tara saracii, nu dobitocii aia de la Paris...




 
Comments: Post a Comment
well, me

ARCHIVES
09/01/2001 - 10/01/2001 / 10/01/2001 - 11/01/2001 / 11/01/2001 - 12/01/2001 / 12/01/2001 - 01/01/2002 / 01/01/2002 - 02/01/2002 / 02/01/2002 - 03/01/2002 / 03/01/2002 - 04/01/2002 / 04/01/2002 - 05/01/2002 / 05/01/2002 - 06/01/2002 / 06/01/2002 - 07/01/2002 / 07/01/2002 - 08/01/2002 / 08/01/2002 - 09/01/2002 / 09/01/2002 - 10/01/2002 / 10/01/2002 - 11/01/2002 / 11/01/2002 - 12/01/2002 / 12/01/2002 - 01/01/2003 /


Powered by Blogger