despre Modelul Suedez
/
evz, Al. Cistelecan/ Uneori, destul de des, romanii se poarta de parca nu si-ar vrea binele. Vine, de-o pilda, cineva cu dragoste de romani si le da un sfat, o indicatie, o sugestie de bine - iar ei il iau peste picior. Asta nu se-ntimpla doar cu strainii, care, orisicitusi, sint suspecti de ginduri ascunse. Se-ntimpla chiar si cu romanii cei mai devotati iubirii de neam, cu romanii eminenti si eminent patrioti. Cine nu-si aduce oare aminte cum, voind sa faca un bine poporului roman in integralitatea sa, presedintele Iliescu a propus, in zilele fierbinti din iarna lui ’90, sa urmam modelul suedez? Dl. Iliescu era si atunci, chiar daca nu in proportiile de acum, primul barbat politic al tarii. Om cu experienta, om cu autoritate, om cu carisma. Pragmatic si vizionar deodata. Cu un cuvint, nu-i lipsea nimic din ceea ce ar fi trebuit sa aiba spre a stimula in grad extrem afectiunea si stima romanilor. Si totusi modelul suedez a fost respins! Ba s-au gasit unii, mai de prin presa, mai din societatea civila, chiar si politicieni, care si-au batut joc de aceasta propunere salvatoare. Indeosebi intelectualii, aceasta pacoste a tarii, s-au opus, mai facind si ironii deplasate, implantarii modelului suedez. Pe motiv ca nu se potriveste, pe motiv ca Suedia e o tara bogata iar Romania una saraca. Si, prin urmare, guvernele noastre n-ar avea ce bogatie sa imparta, fie si inechitabil, la popor, intrucit ele n-ar avea de administrat decit o crunta saracie. Acuma, la drept vorbind, guvernele suedeze n-au la dispozitie mai multi bani decit guvernele romanesti – fireste, procentual vorbind, in raport cu PIB-ul. Numai ca acolo banii se impart dupa criterii suedeze. Nu-i vorba, si criteriile romanesti sint bune pentru citiva.
Desigur, modelul suedez are, pentru romani, citeva inconveniente grave. In primul rind, in modelul suedez trebuie muncit. Asta ar fi de-ajuns pentru a-l face, la noi, nefunctional. Nu ca romanii n-ar munci. Ei o fac chiar cu harnicie daca e s-o faca in Suedia. Sau aiurea. Dar acasa romanul e domn, e stapin – cum zice un vestit cintec patriotic si popular. Si stapinii, se stie din istorie, nu muncesc. Asta e, absolut, partea cea mai rea a modelului suedez. Nu singura insa, din pacate. In modelul suedez, dupa ce ca trebuie sa muncesti pina dai in brinci, n-ai voie sa bei, de bucurie sau de necaz, citeva vodci consolatoare si stimulative. N-ai voie nici in timpul tau liber, darmite in orele conventional numite “de serviciu”. Suedezul, ca sa traga un chef pe pofta inimii si sa-i mai ramina bani, trebuie sa faca o iesire in Danemarca. Daca modelul s-ar fi implementat la noi, asta ar fi fost curata nenorocire: romanii ar fi trebuit sa plece in Ungaria ca sa-si poata face chefurile sau sa-si inece necazurile. Si ce roman poate bea o palinka fara sentimentul unei tradari?!
Neajunsurile modelului suedez se tin lant. Ce-i drept, un fel de lant logic. In acest model n-ai voie sa-ti bati nici nevasta, nici copiii. Sau, oricum, riscurile sint prea mari. Or, citeva scatoalce sint de rigoare dupa citeva pahare. E chiar o obligatie traditionala, nu neaparat o placere.
Acestea sint numai citeva din aspectele neconvenabile ale modelului suedez. Ele sint, fiecare in parte, grave. Toate laolalta nu fac decit sa compromita definitiv modelul in posibila lui aplicare la romani. Pina sa ajungem la partile bune ale modelului, cele rele il fac, din pornire, odios, nu numai inaplicabil.
Si totusi, modelul are si parti bunicele. Chiar pentru intelectualii care l-au boicotat cu ironii. De pilda, in modelul suedez orice carte dintr-o biblioteca publica primeste, la fiecare consultare, un punctaj care se transforma in bani. Si autorul numai ce se trezeste cu tot felul de venituri nescontate. Asa incit cel putin scriitorii nostri ar trebui sa militeze pentru reintoarcerea la modelul suedez.
