<$BlogRSDURL$>
scandinavian troniu
8.6.02
 
Cine ataca imaginea Romaniei

Premierul Nastase e acum la Copenhaga venind de la Bruxelles, unde s-a intalnit din nou cu Verheugen, ca sa mai bage putin Romania in UE. Intr-un an si jumatate de mandat, premierul a batut America si Europa pentru a-i convinge pe vestici ca tara noastra, reprezentata prin persoana domniei sale, are sexapil politic, economic si geostrategic. Parlamentarii nu s-au lasat nici ei mai prejos, forfotind pe glob in grupuri organizate, ca sa creeze impresia ca Romania are cel putin 100 milioane de locuitori. Maimuta contabila Vacaroiu a dat 300 milioane din banul public sa ajunga zor-nevoie la Sofia cu un avion-taxi. Presedintele Iliescu s-a dus in Extremul Orient in locul Nationalei de fotbal. In general, politicienii nostri trudesc pe la dineuri internationale folosindu-si farmecul personal ca sa faca imagine unei tari second hand, care, de altfel, nu-i merita.
Joia asta insa, fara sa se miste din Bucuresti, premierul Nastase, a reusit sa bata in cuie poza Romaniei din cateva vorbe. Sunt informat ca raportati pierderi mari, ca sa nu platiti impozit pe profit, le-a zis premierul investitorilor straini adunati la Hilton in speranta ca vor auzi ceva despre spaga mai putina, transparenta mai multa si conditii egale pentru toti. Raspunsul acestora, cu toate eforturile disperate ale ministrului de Finante de a drege busuiocul, a fost un marait furios. Automat, in mediile economice internationale s-a transmis informatia ca atitudinea autoritatilor romane fata de investitorii straini e din ce in ce mai ostila. Ca daca unii au fost prosti si au venit in Romania, altii e bine sa-si vada de treaba... Si atunci, ce mai cauta Adrian Nastase la Bruxelles si Copenhaga, unde aceasta informatie a ajuns inaintea lui?
Dar, vor intreba unii, are sau nu dreptate Nastase acuzand multinationalele ca-si ascund profitul, chiar daca n-a prezentat nici nume, nici dovezi? Raspunsul e ca n-are nici o importanta daca este sau nu asa cum zice premierul. Cand iti intra in tara o firma mare, ultimul lucru la care trebuie sa te gandesti e sa-i dijmuiesti profitul. Aceste firme ar trebui scutite de impozit pe profit pe un numar de ani si ar trebui sa primeasca terenuri in concesiune pe gratis, ca sa construiasca. Avantajul major pentru Romania este crearea de locuri de munca adevarate, nu din cele mentinute ca "protectie" sociala de guvern. De asemenea, firmele straine de anvergura sunt centre de raspandire a modului de lucru capitalist intr-o tara cu mari rani comuniste in economie. Prezenta lor da un mesaj de siguranta si stabilitate pentru tara respectiva.
Daca companiile grele s-ar bate sa vina in Romania, daca ne-ar napadi investitiile directe, poate ca gestul premierului ar putea avea o justificare. Dar nivelul investitiilor straine, ca si in 2001, nu se contureaza deloc multumitor nici anul acesta. Faptul ca, in incheierea belicosului sau discurs, Adrian Nastase a spus ca spera in investitii straine de 1 miliard $ in 2002, e probabil o noua mostra din umorul negricios al primului-ministru.
Si atunci, de ce a facut aceasta declaratie? De fiecare data cand dl. presedinte Nastase sau capi ai PSD fac declaratii "justitiare", acestea pot fi corecte in litera lor, dar in spirit sunt intotdeauna malefice. Vreme de 12 ani de zile, firmele magnatilor nostri "nationali", nascuti din moartea lui Ceausescu, au practicat fara nici o apasare procedeul profitului zero sau al pierderilor "pe hartie" - nu stiu ca Nastase sa fi zis ceva. De asemenea, exista nenumarate intreprinderi romanesti care au restante imense la toate tipurile de impozite si taxe la buget, dar pentru acestea cabinetul Nastase gaseste mereu "solutii" - reesalonari, iertaciuni si subventii. Intrebat din fundul salii daca s-a uitat si la registrele contabile ale intreprinderilor Tractorul si Roman Brasov, premierul a raspuns intepat: "Ma uit la ce si cand vreau eu".
Mesajul pe care a vrut sa-l transmita dl. Nastase prin zburlirea la investitorii straini este simplu: daca e saracie in tara asta, de vina sunt strainii care fac profit pe spinarea noastra. Mare trebuie sa fie setea de capital politic intern a lui Adrian Nastase ca sa riste o asemenea atitudine in plan extern!
Deunazi, din muntii gandirii pesedisto-cotrocene a izvorat "Strategia de contracarare a atacurilor la imaginea Romaniei", un adevarat plan de haituire a presei, presupus vector pentru loviturile mediatice la adresa Romaniei. Ii asigur pe d-nii Talpes si Dancu, sefii cu propaganda, ca daca toti ziaristii romani s-ar fi apucat sa atace imaginea Romaniei cu pixul si camera n-ar fi putut s-o turteasca mai eficient decat premierul Nastase cu vorba.


Cristian Tudor POPESCU (Adevarul)
 
Comments: Post a Comment
well, me

ARCHIVES
09/01/2001 - 10/01/2001 / 10/01/2001 - 11/01/2001 / 11/01/2001 - 12/01/2001 / 12/01/2001 - 01/01/2002 / 01/01/2002 - 02/01/2002 / 02/01/2002 - 03/01/2002 / 03/01/2002 - 04/01/2002 / 04/01/2002 - 05/01/2002 / 05/01/2002 - 06/01/2002 / 06/01/2002 - 07/01/2002 / 07/01/2002 - 08/01/2002 / 08/01/2002 - 09/01/2002 / 09/01/2002 - 10/01/2002 / 10/01/2002 - 11/01/2002 / 11/01/2002 - 12/01/2002 / 12/01/2002 - 01/01/2003 /


Powered by Blogger